Noaptea trecută am avut un nou coșmar: rătăcire într-o zonă cunoscută din oraș, pierdere de acte, vorbit într-o limbă străină (de data aceasta în franceză)... Mai grav este că spre dimineață m-am trezit că merg aparent prin somn spre bradul din cameră. Mi-am dat seama, dar tot m-am speriat. Așa am pățit în adolescență când am avut prima depresie puternică din cauza problemelor din familie.
Mamei i-a fost extrem de rău și astăzi, de aceea am stat într-o stare de tensiune cumplită întreaga zi. Asta în timp ce scriam în continuare articolele acelea. Am reușit să termin prima serie, dar spre după-amiază am primit mesaj de la tipul din agenție care mă întreba cum merge cu articolele… Cele curente, primite taman în noaptea de Revelion. I-am zis că săptămâna viitoare le are. Probabil crede că sunt în vacanță. Ce glumă bună!
Nu am cunoscut-o pe bunica din partea mamei, dar în seara asta mi-am amintit brusc că și ea a murit tot așa: după o durere cumplită localizată acolo unde o doare și pe mama. Se pare că avea 88 de ani. Oare cum era bunica mea? Mi-ar fi plăcut să o prind în viață…
Ce-i drept am înlocuit-o în copilărie cu bunica prietenelor mele. Chiar așa îi și ziceam: Bunica! Era o femei bună, drăguță, cară toată viața a crescut copii și apoi nepoți… Am fost binecuvântată că am cunoscut-o!
Nu găsesc soluții cu ajutorul cărora să scap de tensiunea asta care devine extrem de presantă. Probabil că dacă ar exista o ființă umană care să mă asculte și să mă încurajeze puțin lucrurile ar fi un pic mai suportabile. Dar așa, pare că trăiesc într-o oală sub presiune care tinde să explodeze în orice moment.
Am să-mi setez intenția de a găsi o variantă la situația mea actuală…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu