Astăzi ziua începuse bine, dar spre seară mamei i-a fost foarte-foarte rău…
Nu mai zic că pe la prânz mi-a zis că a ațipit un pic și a visat-o pe mama ei și pe unul din frați care discutau aprins.
Apoi, brusc, după ce mi-a povestit visul, a adus pentru prima oară vorba despre locul de veci de la cimitir… Dacă e plătit, dacă o să-l ia cineva…
E horror ce spun, dar în noiembrie, am reușit să îmi iau inima în dinți și să îi zic că vreau să investesc într-un loc de veci niște bani. DIn 2016 vroiam să fac asta, dar nu găseam cum să pun problema.
E un loc de veci ieftin, la ce prețuri sunt la speculanții din București. Am dat pe el 2500 de lei (1000 de lei pe chitanță, restul i-a luat popa: sper că pentru orfelinatul de care vorbește de ani de zile; păcatul lui să fie, dacă a mințit).
Mi-e foarte teamă de momentul în care mama nu va mai fi. E clar că voi fi total singură. Nici când a murit tata nu a fost prea bine. Rudele care aparent s-au arătat binevoitoare s-a demostrat că aveau alte gânduri. O mătușă de-a mea care s-a oferit să ne ajute cu o mașină pentru formalități ne-a făcut să o așteptăm în ploaie zadarnic mai mult de o oră. Apoi nu a mai dat niciun semn de viață, dar se pare că l-a bârfit pe tata din plin.
O altă rudă, a încercat să ia în locul nostru ajutorul de înmormântare și să facă și alte lucruri goraznice, dovadă că i-am interzis să mai vină în casă. Cei drept, prima mptușă a murit în chinuri, cealaltă rudă s-a aruncat în fața trenului. Justiție divină, ce să-i faci! Azi a fost multă tristețe…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu