2023 este un an al introspecției și al căutării legăturii cu Divinitatea… Interesant… Eu locuiesc într-un apartament cu nr.7, așa că de prin 1989 practic sportul ăsta: al introspecției…
Ce-i drept, din 2013 ceva mai acerb… Intru în al zecelea an în care am grijă permanentă de mama… Și tot de atunci nicio rudă nu ne-a mai vizitat… Până atunci veneau pentru că aveam ce să le dăm… Când mama s-a îmbolnăvit (mai precis a început să vadă tot mai rău, deși s-a operat de cataractă, osteoporoza s-a agravat și ea), lucrurile au mers din rău în mai rău… Iar eu, care oricum abia depășisem o depresie teribilă prin 2007-2008, am ajuns să stau izolată în casă. Desigur, pentru că așa am vrut. Dar tot e dificil…
Am râs când majoritatea oamenilor, în pandemiei, au fost constrânși să stea în case… Eu stăteam deja de 7 ani! Doar ieșeam la cumpărături la LIDL ( la vreo 300 de metri de blocul meu) și mergeam o dată pe lună la bancă…
Am avut noroc cu un prieten care mi-a dat să scriu acasă articole, altfel era o mare problemă cu banii… Nu că mi-ar da prea mulți, dar așa puțini cum sunt, mă țin pe linia de plutire…
În seara asta mamei i-a fost tare rău (are 89 de ani)… Voi ciocni singură la miezul nopții… Habar nu am cum se face… Nici șah nu joc singură… Chiar, am jucat o partidă de scrabble online mai devreme și am câștigat… Asta ca să nu uit cuvintele…
Mă mir că în afară de niște pocnete răzlețe de artificii nu e pic de veselie… Recunosc, asta mă face să uit de comparații… Dar mă întreb de ce ei nu se bucură… Mai ales că nu sunt singuri... majoritatea… Ciudate vremuri, nu-i așa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu